Aceasta e o casă la al cărei concept de design interior lucrăm de o bună bucată de vreme și a fost finalizat de curând. Vă prezentăm pentru început, două dintre dormitoarele aflate la etaj și vom reveni cu restul imaginilor în măsura în care ne va permite timpul – suntem în plină tranziție, pentru că ne mutăm într-un nou birou. Dormitorul matrimonial beneficiază de un dressing în vecinătate, așa că am introdus foarte puțină mobilă. Tot mobilierul din acest dormitor, cu excepția tabureților, a fost creat pentru acest ambient și va fi executat la comandă. Cromatica folosită este una simplă și naturală pentru a obține o atmosferă cât mai relaxantă în ambele dormitoare. După cum se poate observa și din imagini, tot nivelul este de fapt o mansardă, însă una destul de înaltă pentru ca suprafețele să poată fi valorificate la maxim. Pentru camera de oaspeți am apelat la o soluție rapidă și foarte ușor accesibilă – mobilier de la Ikea. Vă lăsăm să vedeți imaginile și așteptăm impresii.